joi, 25 octombrie 2012

Au fost aleși directorii de departamente din cadrul CȘE CNU!

Joi, 25 octombrie 2012, în cadrul primei ședințe a noului birou executiv al Consiliului Școlar al Elevilor, au fost aleși cei cinci directori de departamente.

Doritorii au putut să se înscrie în cursa pentru funcțiile disponibile prin realizarea dosarului de candidatură, aceștia având la dispoziție șase zile. În urma susținerii discursurilor, Adunarea Generală a Consiliului Școlar al Elevilor a votat.

Pentru majoritatea pozițiilor de director de departament au existat cel puțin doi candidați, dovedind astfel că interesul a fost unul sporit pentru ocuparea acestora și formarea unei echipe solide a Consiliului Școlar al Elevilor.

În urma desfășurării alegerilor, s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Avocatul Elevului: Eduard Joghiu;
  • Director al Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere: Mădălina Blîndu;
  • Director al Departamentului de Sport și Programe de Tineret: Ciprian Cioaric;
  • Director al Departamentului de Cultură, Educație și Programe Școlare: Nicole Constantin;
  • Director al Departamentului de Concursuri Școlare și Extrașcolare: Petruș Partene.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai aflat:

  • realizarea bazei de date cu liderii claselor;
  • stabilirea ideilor pentru realizarea unui proiect comun între consiliile școlare din cadrul Colegiului Național „Unirea” din Focșani și Colegiul Națonal „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău;
  • diseminarea informațiilor privind alegerilor la nivel județean;
  • informarea membrilor CȘE cu privire la necesitatea realizării planului de activități pentru anul școlar în curs.

vineri, 19 octombrie 2012

Tănase Valentina este noul președinte CȘE CNU



Comunicat de presă
Rezultatele alegerilor pentru Consiliul Școlar al Elevilor, Colegiul Național „Unirea”

Vineri, 19 octombrie 2012, la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, au avut loc alegerile pentru stabilirea noului Birou Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor.  În urma numărării voturilor, candidații au obținut următoarele rezultate:

Pentru funcția de președinte:

  • ·         Valentina Tănase – 189;
  • ·         Vanessa Sava – 166;
  • ·         Ica Dumbravă – 163;
  • ·         Alina Grigoraș - 65;
  • ·         Eduard Joghiu – 64;
  • ·         Carla Nicolaș - 30;
  • ·         Andreea Arginteanu – 26;
  • ·         Mihai Pavel – 26.


Pentru funcția de vicepreședinte:


  • ·         Răzvan Turturică - 570;
  • ·         Codrin Bostan - 402;
  • ·         Maria Iacob – 326;
  • ·         Mădălina Mocanu – 258;
  • ·         Denisa Grama – 256;
  • ·         Nicole Constantin – 222.


Pentru funcția de secretar:

  • ·         Cristiana Cazacu -467 ;
  • ·         Alexandra Argatu - 285.


Funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor au fost ocupate de Valentina Tănase (președinte), Răzvan Turturică (vicepreședinte), Codrin Bostan (vicepreședinte),  Maria Iacob (vicepreședinte), Cristiana Cazacu (secretar).

Biroul de presă al
Consiliului Școlar al Elevilor


Imagini Facebook - http://facebook.com/csecnu - link

joi, 18 octombrie 2012

Candidații pentru Consiliul Școlar al Elevilor

În cursa pentru funcția de președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” s-au înscris opt candidați:

  • Carla Nicolaș;
  • Valentina Tănase;
  • Mihai Pavel;
  • Eduard Joghiu;
  • Alina Grigoraș;
  • Ica Dumbravă;
  • Andreea Arginteanu;
  • Vanessa Sava.
Pentru cele trei funcții de vicepreședinte, există șase candidați:

  • Codrin Bostan;
  • Răzvan Turturică;
  • Mădălina Mocanu;
  • Denisa Grama;
  • Maria Iacob;
  • Nicole Constantin.
De asemenea, pentru postul de secretar s-au înscris două eleve:

  • Alexandra Argatu;
  • Cristiana Cazacu.
Alegerile vor avea loc vineri, 19 octombrie 2012, între orele 10 și 16. Cabina de vot va fi amenajată la sala 40. 

Candidații CȘE și-au susținut discursurile în fața alegătorilor

Aproape o mie de elevi vor merge mâine, vineri, 19 octombrie a.c., la vot. Dintre aceștia, o parte au fost prezenți în sala de festivități, unde, astăzi, candidații pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” și-au susținut discursurile.


Aceștia și-au prezentat viziunile și proiectele pe care doresc să le implementeze, precum și motivele pentru care merită voturile. Sala de festivități a fost arhiplină, candidații fiind supuși unor serii de întrebări din partea publicului. Evenimentul a fost moderat de Alexandra Voicu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor.


marți, 16 octombrie 2012

Campania de la Colegiul Național „Unirea

Colegiul Național „Unirea” este în plină campanie electorală, 16 candidați fiind în cursa pentru Consiliul Școlar al Elevilor.

Aceștia își prezintă realizările și ideile de proiecte, discută cu tot mai mulți „necunoscuți” uniriști pentru a-i convinge că merită votul acestora.

Pe parcursul campaniei, aceștia vor avea afișele promovate la avizierul din spațiul interior al liceului, precum și prin intermediul celor două panouri special amenajate pentru alegeri în cadrul corpurilor A și B.

O parte din participanți și-au creat evenimente pe Facebook, alții au creat spoturi video și audio, totul pentru realizarea unei campanii electorale „ca la carte”.

Joi, candidații își vor înfrunta emoțiile în cadrul prezentării discursurilor și sesiunii de întrebări la care vor participa toți elevii liceului.

CNU, hai la vot! Vineri, 19 octombrie 2012.

vineri, 12 octombrie 2012

Intâlnire a candidaţilor pentru CŞE - II

Vineri, 12 octombrie 2012, candidaţii pentru Consiliul Şcolar al Elevilor s-au întâlnit în cadrul unei sesiuni de training, prin intermediul căreia au descoperit detalii privind lucrul în echipă, au primit sfaturi pentru discursul public, au discutat despre structura Consiliului Elevilor şi au identificat diferenţele dintre un lider şi un şef.

De asemenea, aceştia au aflat cum îşi pot promova mai bine platforma electorală: spoturi radio, afişe, campanie online ş.a.m.d.


joi, 11 octombrie 2012

Întâlnire a candidaților pentru Consiliul Școlar al Elevilor

Joi, 11 octombrie 2012, la Colegiul Național „Unirea”, a avut loc o întâlnire între candidații pentru funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor. Scopul acestei întâlniri a fost de a se familiariza cu ceea ce înseamnă Consiliul Elevilor și de a se cunoaște.
Întâlnirea s-a desfășurat sub forma unei mini-sesiuni de training, începând cu ora 10. Formatorul și facilitatorul acestei întâlniri a fost prof. Angela Sîrbu. De asemenea, au fost prezenți Alexandra Voicu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor, și Mădălin Blidaru, vicepreședinte.
 Mâine, aceștia se vor întâlni pentru a afla mai multe detalii și sfaturi privind discursul în public în urma unei sesiuni pe tema comunicare și discurs public. Săptămâna viitoare, aceștia își vor susține discursurile în amfiteatrul Colegiului Național „Unirea”.

Prezentare UK Study la Focșani

Reprezentanții UK Study România vor susține o prezentare interactivă la Focșani pentru cei ce doresc să studieze în Marea Britanie sau să se informeze în legătură cu această posibilitate de studiu.

Prezentarea va avea loc la Colegiul Național „Unirea”, joi, 1 noiembrie 2012, începând cu ora 13:00. Vă așteptăm!


Începe campania pentru alegerile din Consiliul Școlar al Elevilor

16 elevi s-au înscris în competiția pentru a deveni reprezentații elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”. Toate candidaturile au fost validate și, începând de astăzi,  începe campania electorală. În perioada următoare, participanții vor trebui să își convingă colegii de faptul că merită să fie vocea acestora.

Competiția pentru președinția Consiliului Școlar al Elevilor se anunță a fi una aprigă: 10 candidați și-au manifestat interesul. Pentru cele trei funcții de vicepreședinte există patru candidați, iar pentru funcția de secretar și-au depus candidatura doi elevi.

La adresa următoare puteți vedea participanții și formularele acestora de candidatură: link.

Săptămâna viitoare, participanții vor avea ocazia să își prezinte candidatura în fața elevilor de la Colegiul Național „Unirea”. De asemenea, vineri, 19 octombrie 2012, vor avea alegerile democratice care vor stabili cine vor fi cei care vor ocupa în perioada 2012-2013 funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar al Consiliului Școlar al Elevilor.

luni, 8 octombrie 2012

Trei elevi uniriști în excursie la Bruxelles

Mădălin Blidaru, Maria Iacob și Vanessa Sava au vizitat Parlamentul European și orașele Budapesta, Praga, Viena, Frankfurt, Stuttgart, Anvers și Bruxelles în cadrul unei excursii dedicate câștigătorilor concursului național de proiecte „Europa mai aproape de CNE”, proiect inițiat de Consiliul Național al Elevilor.

Aceștia au derulat în perioada aprilie-mai 2012 o serie de activități pe plan local, promovate pe blogul proiectului (echipamvm.blogspot.com) ce au avut ca scop promovarea valorilor europene în învățământul românesc.

14 candidaturi pentru Consiliul Școlar al Elevilor

14 elevi și-au depus candidaturile pentru funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” din Focșani.


Aceștia au fost atrași de proiectele desfășurat până acum, de modul în care Consiliul Elevilor te formează atât ca elev, cât și ca cetățean.

Consiliul Școlar al Elevilor se bucură de organizarea în mod constat a unor activități de impact în cadrul liceului și nu numai, activități care se fac pe plan local și nu numai.

Numărul candidaturilor depuse este superior celui din anii precedenți, în acest moment Colegiul Național „Unirea” fiind pe locul al III-lea pe plan național în această privință, conform candidaturilor înscrise pe portalul Consiliului Național al Elevilor, www.wedu.ro.

Mesajul publicat pe pagina Consiliului Național al Elevilor: „Felicitari elevilor din Colegiul National Unirea din Focsani, Vrancea. 14 elevi au intrat in cursa pentru a deveni liderul elevilor!

Succes!